Despre noi

O zi la Casa cu Flori din Jurești este felul în care noi, familia Căpraru – Rosana și Neluțu, alături de Alecsia și Maia – o familie de artiști, dorim să vă arătăm că viața este mai frumoasă în simplitatea ei, nu în complexitatea și viteza de astăzi. Adevărata diversitate a frumuseții își are esența în trecut, în obiceiurile, tradițiile și datinile poporului din care ne tragem, în valorile satului românesc.

Locul magic pe care l-am creat este un proiect de suflet – o legătură între bunici noștri și viitor, o lecție de viață peste timp. Povestea începe cu acest loc minunat pe care bunica Floare a hotărât să îl lase moștenire nepoților. Aici, fiecare lucru vechi – mobila de odinioară, covorul țesut de bunica, uneltele bunicului – este pus la loc de cinste, restaurat sau integrat firesc în decorul casei, păstrând spiritul autentic al gospodăriei tărănești.

În amintirea bunicilor noștri, am pornit într-o aventură magică: aceea de a recrea eternitatea satului bănățean – locul în care timpul pare să se oprească, iar viața curge simplu și frumos. Am umplut grădina de flori și viață, am creat ateliere tradiționale, un spațiu al întâlnirilor de suflet cu oameni dragi, un loc dedicat familiei și prietenilor.

Ideea de a fi gazde pentru o zi este darul nostru din suflet – o experiență a lucrurilor care contează cu adevărat. Bucătăria de astăzi se preocupă, adesea, doar de a hrăni, mai puțin de a împinge la visare. Experiența culinară propusă de noi este una care te poartă înapoi, către mirosurile și gusturile copilăriei noastre, cu bucate tradiționale din Banat și din Ardeal, pregătite cu respect pentru rețetele moștenite din generație în generație.

Brunch în Banat

Când? - Duminică, 28 iunie, între orele 11:00 - 17:00
Unde? -Jurești, nr. 39, Județul Timiș (la Casa cu Flori)
Cost sub formă de donație:
- Adult: 150 lei
- Copii (7-14 ani): 70 lei
- Copii sub 7 ani: gratuit
Cum rezervi un loc la poveste?
Locurile sunt limitate pentru a păstra atmosfera intimă și caldă a unei întâlniri în familie. Rezervarea devine fermă după achitarea costului în contul bancar și trimiterea confirmării.
Date pentru plată:
Cont IBAN: RO64 RNCB 0252 1499 1012 0001
Banca: BCR
Beneficiar: Asociația "FOA-Fusion of Arts"
Confirmare plată și detalii suplimentare:
Trimiteți un mesaj pe WhatsApp cu dovada plății și numărul de persoane la: 0722 975 249.

Meniu Brunch

1. Aperitive – gustul gospodăriei bănățene

  • Platoul Țăranului – o selecție generoasă de produse pregătite în casă: șuncă aromată, cârnați afumați, cartaboș, caș, telemea, slănină, jumări, șorici, ceapă roșie.
  • Salată de vinete coapte pe foc domol
  • Salată de păstârnac
  • Salată de conopidă
  • Salată de fasole verde
  • Pitã de casă cu untură, boia și ceapă – gust simplu, dar definitoriu pentru satul bănățean.

2. Ciorbă de buruieni cu leurdă și urzici

3. Fel principal

  • Lasche cu crumpi și boia – paste de casă cu ceapă, cartofi și boia dulce
  • Ceaun surpriză
  • Varză călită cu afumătură, pe disc
  • Mămăligă
  • Murături asortate, puse în casă
  • Plăcinte de casă: cu leurdă și urzici, cu dovlecel, smântână și mărar, cu ciuperci (plăcintele sunt făcute cu aluat frământat în casă).

4. Desert – dulceața copilăriei

  • Păturată cu mac / nucă / brânză dulce / cacao și scorțișoară
  • Gogoși pufoase cu dulcețuri de casă (vișine, piersici, caise, căpșuni, trandafir, nuci verzi, fructe de soc, gogonele, smochine și multe altele, în funcție de sezon)

5. Pâine de casă

6. Băuturi – din grădină, livadă și pădure

Siropuri și băuturi răcoritoare de casă:

  • Socată, Trandafirată, Limonadă cu mentă, busuioc și cimbrișor, Limonadă de flori de salcâm
  • Toate siropurile sunt preparate în casă, din flori și fructe culese din grădină sau din flora spontană.

Degustare de lichioruri artizanale

  • Vișinată, Trandafirată, Afinată, Lichior de nuci verzi, Lichior de mentă, Lichior de fragi, zmeură și căpșuni, Lichior de gutui, Lichior de soc și salcâm
  • Poțiunea magică – lichiorul casei, realizat din peste 60 de plante, fructe și flori, inspirat din rețete vechi și natură. Degustare de ceaiuri Casa cu flori propune și o experiență aparte: degustare de ceaiuri din producție proprie.
  • Plantele sunt culese din grădină și din flora spontană a pădurii, uscate natural și combinate după rețete proprii.